luni, 11 aprilie 2016

În riscul ipocriziei patriotice

Între două episoade antidinastice, să luăm un respiro tematic. Acum vreo săptămînă am citit pe un blog un text în care se evocau cei 72 de ani împliniţi de la bombardamentele anglo-americane din 4 aprilie 1944. Ele au vizat oraşele Bucureşti şi Ploieşti şi au luat viaţa a circa 4.000 de oameni din rîndul populaţiei civile, dintre care aproape trei mii numai în Capitală, alte mii fiind răniţi. Nu insist acum pe subiectul acesta, spun doar că autorul textului de care vorbesc, de fapt, o autoare, deplîngea pe bună dreptate faptul că în Bucureşti nu există un monument care să menţină vie amintirea tragicului eveniment de război şi să omagieze memoria uriaşului număr de victime nevinovate.

Am trimis următorul comentariu la text (citez):
<< ...Iar, în aceste zile presa noastră scrie despre asta(!): "Ziua NATO în România se marchează, începînd din 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în baza unei propuneri legislative. La alegerea datei s-a ținut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianța Nord-Atlantică (29 martie 2004) și de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004)". Şi, de fapt, adaug eu, s-a ţinut seama de apropierea de data bombardamentelor anglo-americane din 4 aprilie 1944, "raiduri teroriste", după cum elocvent le cataloga presa românească a vremii.  Asta pentru ca batjocura, sfidarea şi umilirea istorică la adresa României să fie depline peste timp, căci, vă daţi seama, dragilor? Înjugarea ei în NATO (început de aprilie 2004) s-a făcut, practic, la momentul cînd românii comemorau 60 de ani de la acele bombardamente criminale asupra populaţiei! Ce "coincidenţă" cinică! Şi, presa de azi îşi vede liniştită de prostiile ei: "Ziua NATO reprezintă un eveniment de referință pentru societatea românească din perspectiva statutului României de aliat (sic!) NATO și a semnificațiilor asociate acestui moment, fiind o sărbătoare publică dedicată democrației, spiritului european și euro-atlantic". Pur şi simplu, ţi se întoarce stomacul pe dos şi te apucă voma, nu alta! Şi ce limbaj propagandistic gros, de lemn putregăios! Cică, "sărbătoare publică a democraţiei, spiritului european şi euro-atlantic"! Lua-v-ar Draculea să vă ia în ţepele lui, cu democraţia şi spiritele voastre ticăloase de poponauţi ce sînteţi! >>

Comentariul trimis – care, precum se poate constata, nu e o blasfemie şi nici necuviincios faţă de cineva nu e – nu a fost publicat de proprietarul blogului. De altfel, textului îi lipsesc cu desăvîrşire comentariile cititorilor, deşi în finalul său acestea sînt cerute în mod explicit de autor şi deşi mai fiecare alt text de pe blog a primit zeci de comentarii. Bizar! Înţelegem, fireşte, că oricine are dreptul, cînd doreşte sau... cînd trebuie, să publice ori să nu publice pe blogul săcomentariile unuia sau altuia ori pe toate la un loc. Precum se vede, oricine are şi dreptul să protejeze sensibilităţile de crocodil ale asasinilor occidentali de insensibilitatea recursului la memorie a victimelor lor orientale. Chiar şi cu asumarea decepţionantă a riscului de ipocrizie patriotică la care se expune, dacă vrea.

Niciun comentariu: