miercuri, 30 decembrie 2015

La Mulţi Ani, cetăţeni ai Republicii!

Imagini pentru drapelul rsr
Stema Republicii pe Drapelul Tricolor!
30 Decembrie. 
Astăzi, este Ziua Republicii România. Peste două zile intrăm în anul 2016. 
La Mulţi Ani, tuturor cetăţenilor români! La Mulţi Ani prietenilor noştri! 
La Mulţi Ani, Patrie!

luni, 28 decembrie 2015

Tentativa de lovitură de stat de după Colectiv (II)

Mi-am amintit toate acestea, cum spuneam, după tragedia din Club Colectiv. Şi asta pentru că, în zilele imediat următoare sinistrului, cînd societatea îşi trăia emoţia şi durerea fără margini, s-a petrecut un (alt) fapt de o gravitate excepţională. De astă dată, unul de natură politică. Aşa-zisa principesă Margareta, aflată în huzur pe-aci de mai mulţi ani cu complicitatea autorităţilor – care, pe lîngă atîtea alte privilegii neruşinate ce i-au acordat, îi asigură şi o publicitate oficială ostentativă de-a dreptul revoltătoare –, a ieşit pe posturile de televiziune dimpreună cu accesoriul ei, „principele Duda”, să de-a sfoară în ţară că e gata să preia puterea şi să reinstaureze monarhia în România: „Eu sînt pregătită pentru revenirea la monarhie. Regele a fost mereu pregătit. Acestea sînt filosofia, meseria şi experienţa lui. Noi sîntem pregătiţi. Sîntem aici”! Imediat, nonagenarului ei tată, Mihai Hohenzollern, imobilizat de neputinţă în reşedinţa lui din Elveţia, i-a ţinut isonul cu un mesaj perfid şi de un cinism macabru – mesaj provenit, mai probabil, din îndemînarea specifică inteligenţilor servanţi ai MI-6 – adresat „tinerilor noştri”, tineri care tocmai îşi strigau în stradă disperarea pierderii din rîndurile lor a atîtor vieţi în teribila tragedie: „Timpul României voastre a început”. Pfuu!

Sigur, tupeul ieşirii „familiei regale” în public cu asemenea declaraţii a fost încurajat, probabil deloc întîmplător, prin luările de poziţie de după cumplitul eveniment de la Club Colectiv (dar şi prin unele anterioare!) exprimate de domnul Klaus Iohannis, preşedintele Republicii şi admirator declarat şi explicabil al hohenzollernilor, pe tema opţiunii sale pentru „un alt proiect de ţară”. Şi asta, în contextul bizarei sale afirmaţii că „a fost nevoie să moară oameni pentru ca guvernul să demisioneze”. O demisie obţinută de preşedinte „tîrziu, foarte tîrziu”, după mărturisirea sa personală, şi pe care, de altfel, domnia sa a stăruit să o determine prin tot felul de provocări, de natură politică sau juridică, încă de pe cînd şi-a preluat funcţia de şef al statului. Poate pentru a fi mai sugestiv, preşedintele a subliniat că se cere „nu doar o schimbare de guvern, ci o nouă paradigmă politică românească” şi că „nu putem să credem că o simplă schimbare a guvernului schimbă situaţia politică a României. Sînt dispus, a continuat domnia sa, să îmi asum demersurile care vor duce spre o politică diferită şi transparentă, spre un nou management de ţară”. Fireşte, însă, ar fi interesant de ştiut ce înţelege preşedintele Klaus Iohannis prin sintagmele „un alt proiect de ţară”, „o nouă paradigmă politică” sau „un nou management de ţară”, ce presupune la modul concret „schimbarea situaţiei politice a României”, pe care domnia sa lasă de înţeles că o doreşte, şi, mai ales, dacă este manadat într-o atare chestiune şi, dacă da, de către cine.

Aşadar, profitînd de tulburarea politică şi socială cauzată de tragedia de la Club Colectiv – precum odinioară bunicul ei, Carol Caraiman, alias Carol al II-lea, după tragedia de la Costeşti din 1930 – şi de mai vechea şi suspecta îngăduinţă a autorităţilor statului, cetăţeanca Margareta şi-a permis, nici mai mult nici mai puţin, să încerce provocarea unei noi răsturnări politice a României în favoarea familiei Hohenzollern. Asta dovedeşte încă o dată că rostul încuibării ei şi a rubedeniilor sale în România nu este numai acela de a-şi recăpăta averile fabuloase însuşite de la popor timp de opt decenii de înaintaşii ei, rost deja împlinit cu asupra de măsură, ci şi acela de a unelti împotriva Republicii, de a impune restauraţia şi atotputernicia pierdută a dinastiei de Hohenzollern asupra ţării. Astfel, fapta comisă de Margareta este o clară tentativă de lovitură de stat, prin declaraţii provocatoare şi de sugestionare împotriva ordinii constituţionale a unor mulţimi protestatare ieşite în stradă. De altfel, propriile afirmaţii ale Margaretei devoalează şi mărturisesc deopotrivă existenţa unui complot antirepublican de anduranţă, etapizat şi sofisticat, premeditat de clanul hohenzollernilor, aşadar a unui complot premeditat împotriva formei de guvernămînt a statului român, împotriva ordinii sale constituţionale: „Noi sîntem pregătiţi pentru reinstaurarea monarhiei, sîntem aici şi nu plecăm. Avem şi o viziune pe 30 de ani. Ne bazăm pe rădăcinile noastre şi mergem spre viitor cu un plan mai mare decît al politicienilor”! Da, şi au trecut 26 de ani de la înlăturarea stemei Republicii de pe drapelul naţional... 

Să luăm aminte, însă, că planuri politice de asemenea factură comportă riscuri majore la adresa securităţii naţionale, chiar la adresa integrităţii statului român, dar şi că nu există pentru nimeni certitudinea că ele sînt lipsite de alternative contracarante similare.

miercuri, 23 decembrie 2015

Tentativa de lovitură de stat de după Colectiv (I)

Evenimentul terifiant petrecut la concertul metalist de la Club Colectiv, în care au murit pînă în prezent peste 60 de oameni şi au fost răniţi peste 100 – concert organizat, întîmplător sau nu, în seara zilei de 30.10.2015, dată conţinînd o cifrică interesantă pentru numerologi şi aflată în ajun de „Halloween”, tenebroasa petrecere anuală a ţăcăniţilor lumii –, m-a trimis cu gîndul la o tragedie asemănătoare din perioada interbelică, sfîrşită cu pierderi umane încă mai îngrozitoare, şi despre care eu auzisem cîte ceva de la tatăl meu, pe cînd eram copil.

Este vorba despre incendiul de la biserica din localitatea Costeşti, Judeţul Argeş, produs în timpul Deniei din vinerea Paştilor, în 18 aprilie 1930, incendiu în care au murit 144 de oameni, dintre care 118 copii!! Biserica, veche de 200 de ani, era o construcţie mică din lemn, neîncăpătoare pentru atîţia oameni – de altfel, cei mai mulţi dintre credincioşi, părinţi şi bunici ai micuţilor aflaţi înăuntru, au asistat la slujbă de afară, devenind astfel martori neputincioşi ai cumplitului sfîrşit al copiilor şi nepoţilor lor –, biserică a cărei singură uşă de acces se deschidea spre interior. Acest detaliu constructiv aparent banal, specific lăcaşurilor de cult medievale, s-a dovedit hotărîtor pentru proporţiile dezastrului, căci, în momentul în care flăcăruia unei lumînări a declanşat infernul şi victimele înnebunite de groază s-au repezit spre ieşire, presiunea creată asupra uşii de îmbulzeala disperată a oamenilor a condus la blocarea acesteia, făcînd practic imposibilă deschiderea ei. În mai puţin de un minut, au relatat martorii, întreaga construcţie ardea ca o torţă, în ţipetele sfîşietoare ale celor prinşi înăuntru şi, deopotrivă, ale celor aflaţi în afară...

A fost o tragedie naţională care a cutremurat din temelii societatea românească a vremii, generînd, ca şi aceasta de la Club Colectiv, mari nemulţumiri şi dispute publice pe marginea răspunderilor de ordin politic şi administrativ. Tragedia, cu impactul ei emoţional copleşitor, a venit într-o perioadă şi aşa marcată de fragilitate socială generalizată, cauzată de circumstanţe interne şi internaţionale de o dificultate aparte. Pe de o parte, se dezlănţuise marea criză economică şi financiară a capitalismului, care lovea în plin şi România. Sărăcia, şi aşa lucie în care trăia imensa majoritate a populaţiei, se agrava sub povara infamelor curbe de sacrificiu pe care le impuneau guvernanţii. Pe de altă parte, în 1927 survenise moartea regelui Ferdinand de Hohenzollern, iar Carol, fiul acestuia, renunţase cu doi ani mai înainte la statutul său de moştenitor al coroanei şi succesor la tron, preferînd viaţa promiscuă a lupanarelor şi-a escapadelor mondene prin Occident. De altfel, fusese renegat de casa regală, dezmoştenit şi expatriat definitiv, motiv pentru care îşi schimbase numele din Carol de Hohenzollern în Carol Caraiman. Cum în acei ani următorul moştenitor al tronului, Mihai, odrasla lui Carol, se afla abia... în şpilhozen, conducerea României fusese atribuită unui Consiliu de regenţă, scopul real fiind de fapt salvarea monarhiei.

Aşadar, societatea românească traversa o perioadă extrem de complicată, biciuită de condiţiile crizei economice şi financiare galopante, de condiţiile crizei de moralitate şi utilitate dinastică şi, implicit, de riscurile vulnerabilităţii politice la nivel statal – căci după Ferdinand muriseră şi influentul prim-ministru al guvernului, Ionel I. C. Brătianu, precum şi un membru al Consiliului de regenţă –, peste toate acestea instaurîndu-se acum, după tragedia de la Costeşti din 18 aprilie 1930, starea de emoţie naţională şi de revoltă la adresa guvernului ţărănist şi a clasei politice. Profitînd de circumstanţele tulburi de după tragedie şi de condiţiile de slăbiciune generalizată a statului român, aventurierul Carol Caraiman, prin uneltiri cu primul-ministru Iuliu Maniu şi acoliţii acestuia, revine în ţară clandestin în seara zilei de 8 iunie 1930 şi, în aceeaşi noapte, cu de la sine putere şi în totală indiferenţă faţă de popor, se înfiinţează la Palatul Cotroceni şi îşi arogă calitatea de suveran de facto, punînd Parlamentul în faţa faptului împlinit şi obligîndu-l să-l desemneze formal, cîteva zile mai tîrziu, rege al României, sub titulatura de Carol al II-lea. 

Astfel, printr-o lovitură de palat, el devine salvatorul guvernului Iuliu Maniu, dar şi uzurpatorul fără nici un fel de scrupul al tronului propriului său fiu! Şi, parcă pentru a-şi desăvîrşi opera cinică într-un chip apoteotic, tatăl îi compesează puştiului Mihăiţă pierderea tronului cu o zornăitoare nouă, dăruindu-i un titlu nobiliar cît de ridicol, inventat anume pentru el, declarîndu-l „Mare Voievod de Alba-Iulia”! Un titlu nobiliar la care nici însuşi Mihai Viteazul nu s-a gîndit să şi-l atribuie...
(Continuarea textului, în zilele următoare)