joi, 7 mai 2015

Realizări ale poporului român în vremea Republicii Socialiste

Cu ocazia acestor trei date aniversare:

8 Mai 1921 – crearea Partidului Comunist Român –
9 Mai 1877 – proclamarea Independenţei de stat a României –
9 Mai 1945 – Ziua Victoriei asupra Germaniei hitleriste, încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Din statistica României (spre utile comparaţii...):   

- În perioada 1981-1989 s-au alocat pentru dezvoltare peste 2.000 de miliarde de lei, echivalentul a peste 200 de miliarde de dolari la cursul comercial al anului 1989.

- În anul 1989 producţia industrială a fost cu peste 50 la sută mai mare decît în anul 1980, iar producţia agricolă de 1,5 ori.

- În anul 1988 avuţia naţională a României ajunsese la 5.177,5 miliarde lei, echivalentul a circa 500 de miliarde de dolari la cursul necomercial de atunci, fiind de circa 15 ori mai mare decît în anul 1950.

- În anul 1989, două treimi din avuţia naţională o reprezentau fondurile fixe, care au crescut în perioada 1965-1988 de peste 7 ori, de la 460,4 miliarde lei, la 3.367,7 miliarde lei.

- În aceeaşi perioadă, s-au creat aproape 2.000 de întreprinderi noi de producţie (o medie de 80 pe an), iar după 1968, anul reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, au fost construite, în afara acestora, peste 180 de mari platforme (”parcuri”) industriale.

- În luna aprilie 1989, în sesiunea Marii Adunări Naţionale (parlamentul), a fost adoptată noua Lege pentru îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului.

- În perioada 1965-1988, au fost create peste 1.386.000 de noi locuri de muncă.

- Rata înaltă a acumulării, printre cele mai ridicate din lume, a constituit pivotul dezvoltării economico-sociale a României, avînd ca principal efect creşterea de peste 36 de ori a venitului naţional creat între 1945-1988, ajungînd în anul 1988 la 822,3 miliarde lei, din care valoarea producţiei industriale nete a fost de 54 la sută.

- Comparativ cu anul 1945, producţia industrială a crescut în anul 1989 de circa 135 de ori, producţia de oţel de peste 120 de ori, industria chimică de peste 1.300 de ori, iar construcţia de maşini de peste 500 de ori. În cadrul acesteia din urmă, cele mai mari sporuri s-au înregistrat în ramurile tehnicii de vîrf: mijloacele de automatizare, electrotehnica şi electronica, tehnica de calcul, mecanica fina, optica, maşinile unelte cu comandă program etc.

- În anul 1989, flota comercială a României cuprindea peste 350 de vase maritime şi fluviale de toate categoriile şi capacităţile, inclusiv mineraliere de 165.000 td şi tancuri petroliere de 150.000 td, de producţie românescă.

- La nivelul anilor 1988-1989, producţia agricolă a fost de peste 10 ori mai mare decît producţia anului 1945.

- În 1989 era în funcţiune un vast sistem naţional de irigaţii, ce acoperea circa 4 milioane de hectare de teren agricol.

- Producţia de cereale în anii 1988 şi 1989 s-a situat la circa 30 de milioane tone pe an.

- Comparativ cu anul 1965, fondul de retribuţie (salarizare) generală a crescut pînă în 1989 de circa 6 ori, mărindu-se de la 57 de miliarde lei, la 315 miliarde lei, retribuţia medie a crescut de peste 3 ori, iar cea minimă de peste 3,3 ori, asigurîndu-se un raport între retribuţiile minime şi cele maxime de 1 la 4,7.

- În anii 1988-1989, volumul comerţului exterior românesc atingea un ritm de creştere superior celui înregistrat de comerţul mondial în aceeaşi perioadă.

- În anul 1988, circa 63 la sută din exportul României îl constituiau produsele cu grad superior de prelucrare, ca: maşini, utilaje, mijloace de transport, produse chimice şi mărfuri industriale de larg consum, care, în 1965, nu acopereau decît 36,2 la sută din totalul exporturilor ţării.

- Pe această bază, au fost asigurate mijloacele valutare necesare rambursării integrale a datoriei externe, fapt cu atît mai meritoriu cu cît aceasta s-a realizat nu prin stagnare economică, ci printr-o dezvoltare continuă, în această perioadă realizîndu-se importante obiective economice şi sociale: 

Transfăgărăşanul, Autostrada Bucureşti-Piteşti, Aeroportul Bucureşti-Otopeni, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Poarta Albă Midia-Năvodari, Portul Maritim Constanţa Sud-Agigea, Centrala Nucleară de la Cernavodă, Intreprinderea de Apă Grea, Centrul Civic al Capitalei şi Casa Republicii, Metroul, Amenajarea Complexă a Rîului Dîmboviţa, deschiderea lucrărilor la Canalul Siret-Bărăgan, la Canalul Dunăre-Bucureşti şi la Autostrada Bucureşti-Constanţa, coloşi industriali pentru producţia siderurgică şi de utilaj greu, rafinării şi combinate petrochimice, zeci de hidrocentrale şi termocentrale, întreprinderi de autoturisme, tractoare, vagoane şi locomotive, fabrici de avioane şi elicoptere, fabrici de armament, şantiere navale fluviale şi maritime, sute de întreprinderi de îmbrăcăminte şi încălţăminte, numeroase edificii culturale, institute de cercetare ştiinţifică şi pentru bio, micro şi înaltă tehnologie, institutul de fizică atomică, mari unităţi de învăţămînt, complexe sportive, unităţi hoteliere, parcuri de odihnă şi recreere, zeci de spitale clinice de urgenţă, întreprinderi de medicamente, staţiuni turistice, balneoclimaterice şi de tratament, sute de mii de apartamente în toate oraşele ţării etc. etc. etc...

marți, 5 mai 2015

Mai este România republică?

Am postat zilele trecute un comentariu – unul nu cine ştie ce! – pe blogul AlterMedia România, la articolul remarcabilei jurnaliste Maria Diana Popescu, intitulatIstorici decervelaţi şi ambasadori răsplătiţi regeşte. Comentariul meu s-a publicat, numai că, surprinzător, după vreo zece minute, a dispărut! Nu mă interesează nici cine, nici de ce a făcut-o, omul în casa lui face ce vrea. Dacă publicarea comentariului nu ar fi fost aprobată din capul locului, aşadar, dacă el nu ar fi apărut deloc, sigur că aş fi trecut aspectul neobservat, ca pe unul banal. Aşa însă, împrejurarea îmi apare ca fiind una aparte, părîndu-mi-se, în condiţiile date, de băgat în seamă. Ca atare, îmi public comentariul aici. Pentru a face legătura de înţelegere a comentariului cu articolul Mariei Diana Popescu, redau mai întîi un fragment din acesta, urmat de comentariul meu:
„Două puncte nevralgice de importanţă vitală provoacă agitaţie şi consternare: unul ţine de Istoria României, altul, de cvasi-debusolata clasă politică şi instituţiile statului luate în stăpînire. Fără supravegherea în regim permanent a unui psihiatru, diletanţii şi sfertodocţii, aflaţi în copaci şi copacii în aer cu privire la istoria românilor, au adoptat recent în Plenul Camerei Deputaţilor propunerea legislativă privind falsificarea istoriei noastre prin proclamarea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională.
Dragi români, e o falsă victorie sprijinită pe falsuri grosolane!, ce va implica cheltuieli, favoruri şi onoruri nemeritate pentru trîntori, prinţi, prinţese, principi de sînge străin şi dude regale, cu ochii pe avuţia naţională, pe benchetuieli şi baluri plătite de popor. Scopul scuză mijloacele, nu-i aşa? Ştiţi prea bine ce rol aveau bufonii la curţile regale! Distrau curtenii, astfel încît abuzurile, trădările, crimele şi dezmăţurile regilor să treacă neobservate. Numai că la noi nu le va merge. România este Republică! De aici, evident, întrebarea: care prinţ, ce principe, care prinţesă, care rege?".
(Comentariu): 
Numai că la noi nu le va merge. România este Republică”, subliniază optimistă valoroasa autoare a articolului. Mde, să fie ăsta un chichirez pe care să ne bazăm? Şi-ntîi, mai este România republică? „Autorităţile române au solicitat Slovaciei modificarea plăcii comemorative de la Levoca, unde apare scris „Rumunska Republika”, arătînd că, prin Constituţie, denumirea ţării este România şi nu Republica România, transmite corespondentul Mediafax. Placa comemorativă a fost dezvelită cu ocazia celei de a 5-a reuniuni a preşedinţilor statelor din Europa Centrală, la care au participat delegaţii din Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria. Ţările sînt scrise pe placă în ordine alfabetică. Solicitarea României de corectare a plăcii a fost consemnată şi de presa slovacă...” – ştire pe care am preluat-o din cotidianul „Naţional”, numărul din 26 ianuarie 1998, pag. 4. Adaug informaţiei ca atare că, la reuniunea respectivă, România a fost reprezentată de preşedintele de atunci, E. Constantinescu.
Aşadar, iată un modest, dar inconfundabil indiciu pe care îl sugerez aici – dar punctat prompt, hotărît şi categoric de înseşi autorităţile regimului de la Bucureşti – că România nu (mai) este republică decît, eventual, la modul formal şi, în orice caz, nedeclarat şi neasumat. Adică, un simulacru de republică, o aparenţă. Eu unul urmăresc de mult timp fenomenul şi am o sumedenie de alte argumente să susţin că republica română a fost decupată de 25 de ani din istoria Patriei şi adusă în postura de batjocură politică a regimului. Toate acestea vin să demonstreze că lovitura anticeauşistă şi antisocialistă din 22 decembrie 1989 a urmărit, pe fond, răsturnarea republicii – nu întîmplător fusese pregătită iniţial, cică, pentru ziua cu pluguşorul lui Ceauşescu, dar aceea era tocmai 30 Decembrie, Ziua Republicii! – că a fost o răsturnare reuşită de facto, atîta doar că, din motive care, probabil, nu pot fi încă desecretizate, nu s-a comis şi restaurarea monarhiei, expresia absolută a autorităţii străine asupra României. Nu s-a comis încă, aş sublinia eu, cîtă vreme readucerea ţării la statutul de protectorat moldo-valah este un fapt vădit, deja împlinit. În fine, cînd toate acestea vin să demonstreze că pe-aici orice este posibil, şi de-ar mai fi România republică, ce dacă ar mai fi? Mă tem că, de-acum încolo, la noi totul „le va merge”...