"Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României din partea regelui. Acesta este punctul meu de vedere. Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile. De exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămîne responsabil de holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce... Nimeni nu spune, însă, că România avea un şef de stat atunci, iar ăsta era doar prim-ministru. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război, doar pentru că unul, şeful de stat, a fost slugă la ruşi şi pentru că a lăsat ţara prin abdicare îi iertăm toate păcatele?"
Acestea sînt afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu făcute într-o emisiune la B1TV, afirmaţii care au inflamat o mare parte a presei şi clasei politice. Mulţi blogări au muşcat şi ei momeala şi, tributari resentimentelor pe care le încearcă faţă de guvernanţi şi preşedinte – de multă vreme şi pe bună dreptate, avînd în vedere politica socială dezastruoasă pe care aceştia o promovează – s-au inflamat la rîndu-le. Însă, mai toate aceste reacţii la opiniile preşedintelui s-au dovedit a fi unele pur emoţionale, făcute pripit, cu judecată superficială, chiar eronată. În fond, preşedintele Băsescu nu a greşit prea mult. E pe-aproape de adevăr. Nu chiar în, dar pe-aproape. Se ştie că fostul rege Mihai a fost decorat de Stalin pentru serviciile aduse cauzei sovietice în război. Se ştie şi că Mihai a purtat, în mod oficial, chiar uniforma militară sovietică. Se mai ştie că Mihai, indiferent de profilul politic al puterii de la Kremlin, a rămas pînă astăzi un invitat de onoare al Moscovei la manifestările de glorificare a Armatei Roşii. Aşadar, a fost sau nu Mihai „slugă la ruşi” cum zice Băsescu? Au poate, doar, majordom, ori numai soldat credincios? Hm!
Mai departe. Mihai, pe cînd era rege şi i s-au aprins călcîiele după Ana de Bourbon, a preferat – împotriva legilor în vigoare la acea dată şi împotriva propriilor cutume monarhice ale Casei – să îşi rişte tronul decît să ceară acordul guvernului român în chestiunea căsătoriei, chestiune care, evident, producea implicaţii politice internaţionale asupra României imposibil de neglijat. Şi, pentru că neexperimentatul rege chiar se punea în situaţia de intra pe teritoriul trădării de ţară şi a dinastiei – situaţie cu care România se mai confruntase şi în urma faptelor reprobabile şi a comportamentului scandalos ale lui Carol al II-lea – guvernul de atunci al ţării a avut grijă să-i ofere lui Mihai posibilitatea ieşirii onorabile din scena politică, pe calea abdicării. Nu a fost vorba de nici un şantaj, nu a fost vorba de nici o ameninţare directă la adresa sa. Mihai însuşi ştia şi simţea că monarhia devenise anacronică. Comandamentele istorice erau cu totul altele de-acum, atît în România cît şi în Europa. Din acest punct de vedere, abdicarea regelui nu a reprezentat un act de trădare, cum afirmă Traian Băsescu, ci a reprezentat un act politic convenabil tuturor părţilor implicate, un act politic necesar şi revoluţionar, urmarea firească, realistă, a unei analize lucide asupra contextului istoric şi a perspectivelor imperative de dezvoltare pe care ţara le avea.
Dar, să revenim la reacţiile pe care opiniile lui Traian Băsescu le-a generat. Să luăm, spre exemplu, reacţiile cîtorva vectori politici şi să observăm drept, fără patimă şi fără părtinire, caracterul fie deplorabil, fie comic, fie de-a dreptul iresponsabil, dacă nu chiar penal, de care dau dovadă aceste reacţii. Toţi aceşti inflamaţi or fi cu adevărat monarhişti? Cum să-i numim, dar, inflamaţi ai naţiunii sau inflamaţii monarhiei? Ori, poate se pretind a fi doar paznici de serviciu ai eticii politice?! Ce sînt ei? S-o spunem pe-a dreaptă. Mulţi dintre ei sînt, de fapt, pupincurişti de impuls şi profesie, practicieni nostalgici ai defunctului cult al personalităţii în viaţă, ciraci ai lor sau bieţi epigoni.
Iată, redate cu stilul, grafia şi ortografia autorilor lor, cîteva dintre reacţiile în cauză, pe care vi le supun atenţiei:
Comunicat PNŢ-CD, cu titlul(!) „Băsescu, un personaj în afara istoriei”: „Fiecare are Instituţia sa Monarhică! Noi şi poporul Român îl avem pe Maiestatea sa Regele Mihai I, prin tradiţie, iar preşedintele Traian Băsescu şi moştenitorii sistemului comunist îl au pe Prins Pol, invenţie fesenistă antidinastică... PNŢCD îşi exprimă opţiunea promonarhică (partidul ăsta se pune singur, pentru a cîta oară în istorie, în afara legii şi a Constituţiei ţării – n.m.) şi susţinerea pentru acţiunile care vor face ca poporul român să poată opta liber printr-un referendum privitor la forma de stat a României, consecvent cu principiile enunţate recent la Congresul din 18 iunie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat: „Fac apel la preşedintele României să-şi ceară scuze faţă de regele Mihai (mai e Mihai rege, domnule preşedinte al Senatului Republicii, regele cui? – n.m.), care, dincolo de faptul că a trăit şi a condus România într-un moment foarte complicat, este şi un fost şef de stat al României…” (observaţi, vă rog, logica şi topica frazei pe care o produce al doilea om în stat! – n.m.).
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a adresat fostului rege o scrisoare, stupefiantă pentru orice cititor neutru al ei: „Vă scriu în numele tuturor românilor, republicani sau monarhişti, care-şi iubesc ţara şi îşi respectă istoria. Aţi fost jignit încă o dată şi am fost cu toţii jigniţi încă o dată de către un apatrid moral, care se află astăzi, vremelnic şi din ce în ce mai abuziv, în fruntea statului român. În numele tuturor compatrioţilor mei care Vă respectă ca pe un simbol al istoriei noastre, Vă cer eu iertare pentru această agresiune stupidă şi ticăloasă. Sîntem alături de Majestatea Voastră pentru ceea ce aţi reprezentat şi reprezentaţi, din respect pentru istoria şi demnitatea României” (nu am înţeles, cine l-a mandat pe domnul Crin Antonescu să i se adreseseze cuiva „în numele tuturor românilor, republicani sau monarhişti” şi în ce calitate o face? Te-am mandat eu, domnule, să vorbeşti în numele meu? Cum îţi permiţi impostorule, uzurpatorule? Doamne, Dumnezeule, mulţi ambuscaţi în politica românească! – n.m.).
Ştire de presă: „Ponta și Antonescu cer intervenția SUA în problema șah la rege”, citez: „Co-preşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, i-au trimis o scrisoare deschisă ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, în care îi solicită să-şi exprime public un punct de vedere cu privire la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa (ex)regelui Mihai I. În scrisoare se spune: „Nu ar fi prima dată cînd, în calitate de ambasador, v-aţi exprima un punct de vedere în legătură cu un subiect important de pe agenda publică internă. Şi în acest caz este foarte necesar să aflăm cu toţii poziţia Ambasadei SUA despre acest episod din istorie şi în legătură cu acuzaţiile pe care Traian Băsescu le aduce Regelui Mihai” (cu alte cuvinte, cei doi măscărici care se cred şefi de partid şi viitori şefi de ţară cer, nici mai mult nici mai puţin, decît... intervenţia SUA! – nu e clar de ce SUA şi nu UE, spre exemplu, de ce nu China, Cuba sau Gabon, de ce nu Rusia? – într-o chestiune de politică internă a Statului Român, ba chiar, se subînţelege, cer urecherea preşedintelui României de către o putere străină! Paralizant! N-am mai întîlnit ceva atît de explicit antinaţional şi iresponsabil. Urgent, imunitatea parlamentară ridicată şi deferiţi justiţiei, asta ar trebui să urmeze într-un regim politic cu adevărat democratic şi responsabil! – n.m.).
Iată şi o blogăriţă inflamată, care semnează Bazavan şi, de parcă a băut apă după Crin A., comite ceva asemănător, în acelaşi stil şi cam cu aceleaşi expresii: „Majestate, îmi cer scuze pentru dl. preşedinte. Nu sînt monarhistă, dar nu trebuie să am o anume "culoare" politică pentru a-mi respecta istoria şi a recunoaşte calitatea şi caracterul unor oameni. În seara asta mi-e ruşine. Preşedintele ţării mele V-a jignit, iar eu simt – şi cred – că Majestatea Voastră e printre puţinele exemple de caracter pe care le mai are România astăzi. Îmi cer scuze. Din inimă". Şi, mai mult ca sigur, blogăriţa a izbucnit în plîns pe loc, la taste. Mare e grădina Ta, Doamne!
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat pe un post de televiziune următoarea chestie: "Să faci asemenea afirmaţii despre un fost şef de stat e un act antinaţional. E inacceptabil. Am auzit fel de fel de declaraţii ale preşedintelui, care doreşte să rămînă în istorie şi întoarce ţara pe dos. Le gîndeşte noaptea şi le aplică ziua. Dar, să ajungi să insulţi istoria României, deja nu mai e vorba doar de persoana lui Mihai I. Probabil că aşa înţelege Traian Băsescu să rămînă în istorie".
Interesant. Iată un punct de vedere principial corect faţă de respectul cuvenit unui fost şef al Statului Român (că de minimul respect cuvenit întotdeauna unui şef în exerciţiu al Statului Român, mai bine... mucles!). Numai că, să observăm, şi domnul Popescu şi imensa majoritate a confraţilor domniei sale au făcut nu o dată, nu arareori, ci de fiecare dată, cu fiecare prilej, întotdeauna, practic fără excepţie în 21 de ani, afirmaţii incomparabil mai grave, mai dezonorante, mai imorale, mai „antinaţionale” despre un alt fost şef de stat al României, pe numele său Nicolae Ceauşescu. Mai mult decît atît, toţi şefii de stat din 1989 încoace, inclusiv domnul Traian Băsescu, au comis asemenea afirmaţii incalificabile la adresa lui Ceauşescu, inclusiv fostul şef de stat pe a cărei onoare i-o apără astăzi domnul Popescu, respectiv ex-regele Mihai Hohenzollern.
Chiar azi, cînd scriu aceste rînduri, domnul Victor Ponta – ştiţi, unul din măscăricii cu scrisoarea către Ambasada SUA – vorbeşte la o adunare la Alexandria de Teleorman şi îi ia la mişto pe Băsescu şi pe Elena Udrea, cum altfel decît... măscărindu-l în fel şi chip pe fostul şef al statului, Nicolae Ceauşescu şi pe soţia sa! De ce e aşa, vă rog? De ce principiul proclamat şi apărat de domnul C. T. Popescu în raport cu fostul şef de stat monarhic nu funcţionează şi în raport cu fostului şef de stat al României socialiste? De ce se revoltă cu atîta înverşunare domnul C. T. Popescu şi confraţii domniei sale faţă de „actul antinaţional” al denigrării (o dată în viaţă!) a fostului monarh, dar nu se revoltă neam, ci, dimpotrivă, chiar dînşii promovează zi de zi, cu aceeaşi înverşunare, actul antinaţional al denigrării scandaloase a fostului şef al statului socialist? Sau, domnul Popescu percepe şi pretinde insulta la adresa lui Nicolae Ceauşescu ca pe un elogiu adus... istoriei României? Mda.
Dincolo de întrebarea, poate fără rost am putea zice, de ce a avut nevoie Traian Băsescu de încă un scandal, de astă dată trăgînd o palmă peste ceafă fostului rege, cu iuţeală şi cam fără veste mi s-a părut – şi, totuşi, poate o şti el ceva şi de ce a făcut-o, nu? – să băgăm de seamă că în societatea românească, tot mai puţin cunoscătoare a minunatului sport al minţii care este şahul, se practică mai nou, cu bolnăvicioasă obsesie, un şah politic denaturat. În care, implicaţii denunţă slugarnic şi contra naturii şahul la rege şi dau şah... la preşedinte, cu „regele” pe post de as ţinut în mînecă. Acesta e numai un aspect al vieţii noastre. Dar, hotărît lucru, este unul dintre acele foarte numeroase aspecte de fiecare zi care dovedesc că societatea românească actuală suferă de o acută lipsă a caracterelor. Iată marea problemă a spaţiului public din România, marea piedică în calea creşterii şi redevenirii Patriei!